Evoluția cunoștințelor nutriționale privind consumul de grăsimi a jucat un rol interesant și integral în dezvoltarea industriei alimentare, acizii grași trans regăsindu-se în prezent în prajituri, produse de patiserie, biscuiti, margarina, alimente prajite, produse procesate fabricate cu uleiuri partial hidrogenate, margarina.
Înainte de introducerea uleiurilor vegetale, grăsimile animale, alcătuite din unt, untură și seu, au fost grăsimile utilizate pentru majoritatea industriei alimentare. Când cercetările de la sfârșitul anilor 1950 și 1960 au găsit o corelație între consumul de grăsimi animale și bolile cardiace, industria alimentara și-a îndreptat atenția către uleiurile vegetale, inclusiv uleiurile tropicale (cocos, palmier), care prin natura lor conțin cantități ridicate de acizi grași saturați.
Dovezile științifice, care au demonstrat că uleiurile vegetale bogate în acizi grași saturați au continuat să creasca riscul de boli coronariene, au determinat producătorii de alimente să înceapă evaluarea grăsimilor și uleiurilor alternative, cum ar fi uleiurile de canola și soia, care datorită nivelurilor lor ridicate de acid linoleic și nivelurilor scăzute de acizi grași saturați, au fost considerate alternative sănătoase.
Totuși, uleiurile de canola și de soia nu erau funcționale în majoritatea produselor alimentare prelucrate, deoarece din cauza cantității importante de acid linoleic nu erau stabile în momentul în care erau încălzite și se râncezeau foarte ușor. Așadar, aceste uleiuri alternative nu se comportau în procesele de producție în felul în care se comportau grăsimile saturate și nici nu ofereau aceleași caracteristici senzoriale în produsul alimentar final. Pentru a putea furniza aceste proprietăți funcționale care lipseau, producătorii de ulei comestibil au hidrogenat uleiurile de canola și soia. Prin controlul nivelului de hidrogenare, producătorii au făcut aceste uleiuri vegetale adecvate pentru o gamă largă de funcții în industria alimentară. Ceea ce nu era însă cunoscut la scară largă era faptul ca prin hidrogenare aveau loc modificări moleculare prin care se creau grasimi trans (TFA).
Cercetările recente au demonstrat că aceste TFA produse în industrie nu numai că duc la creșterea nivelului colesterolului LDL în sânge, ci și la scăderea nivelurilor de colesterol HDL benefice, unii cercetători ajungând la concluzia că, gram pe gram, acizii grași trans TFA reprezintă un risc mai mare pentru boala coronariană decât acizii grași saturați
Trebuie totuși remarcat faptul că TFA sunt, de asemenea, produse în mod natural de către bacterii la animalele rumegătoare și se găsesc în grăsimea animalelor. Sursele comune ale acizilor grași naturali trans includ carnea provenită de la animale rumegătoare, lapte, brânză și unt.
Aceste noi informații de sănătate cu privire la efectele nocive ale TFA au generat deja la nivelul industriei o tendință modestă de limitare a utilizării uleiurilor hidrogenate printr-un proces voluntar, însă acest trend timid este accelerat în prezent prin decizia istorică a Comisiei Europene de obligare a Statelor membre, să limiteze acizii trans din alimente prin intermediul Regulamentului (UE) 2019/649 din 24 aprilie 2019.
În conformitate cu dispozițiile regulamentului “Conținutul de acizi grași trans, alții decât acizii grași trans prezenți în mod natural în grăsimea de origine animală, din alimentele destinate consumatorului final și din alimentele destinate vânzării cu amănuntul, nu depășește 2 grame la 100 g de grăsime. (…)Produsele alimentare care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot continua să fie introduse pe piață până la 1 aprilie 2021.“
Eficacitatea politicilor destinate limitării consumului de TFA ar trebui în ultimă instanță determinată printr-o analiză a costurilor și beneficiilor acestei măsuri, la nivelul fiecări țări europene. Privind piața românească, consultanții APCIAS apreciază că regulamentul de restricționare a utilizării TFA va crește puțin costurile pentru consumatori, dar, în același timp, va reduce costurile de îngrijire a sănătății publice și private, menționând că aceste costuri suplimentare pot deriva din costurile de înlocuire a materiei prime și rețetelor, din politica de etichetare ce necesită resurse suplimentare, din costurile asociate cu testarea produselor, reformularea etichetelor produselor și noul design.
După consultarea mai multor surse științifice internaționale în domeniu, specialiștii APCIAS previzionează că în afara unei creșteri modeste a prețurilor, o interdicție privind TFA nu ar restrânge în mod semnificativ nici calitatea produselor disponibile, nici numârul acestora și nici alegerea consumatorului, în condițiile în care companiile vor implementa o politică coerentă de conformare. S-a ajuns la această ipoteză simplificată, după ce au fost analizate schimbările care au avut loc deja la nivel international, ca urmare a marcării TFA și discutând această problema cu mai multe companii din industrie.
Cu toate acestea, specialiștii consultati de APCIAS susțin că, pe de o parte companiile mici și medii vor absorbi cu dificultate aceasta măsură, procesul de conformare fiind mai complicat și mai costisitor, iar pe de altă parte că instituțiile statului cu atribuții de control al calității alimentelor, vor trebui să inițieze măsuri imediate de dotare a laboratoarelor de testari cu echipamente performante, pentru a putea aplica corect și nediscriminatoriu dispozițiile Regulamentului, evitând abuzurile.
În scopul îndeplinirii obiectivelor noastre, APCIAS va continua să analizeze impactul economic al acestei măsuri asupra mediului economic, urmând să își concentreze în perioada următoare atenția asupra capacității și disponibilității producătorilor de panificație și a celorlalți producători afectați de dispozițiile Regulamentului, de a elimina din procesul de producție uleiurile vegetale hidrogenate, precum și asupra efectelor acestei măsuri.